Studenta cu 1000 de visuri

8 planete. 7 miliarde de oameni pe Pământ. Şi în fiecare secundă se nasc noi suflete și altele mor. Din această mare de suflete fac parte şi eu. Dar cine sunt eu?

Sunt un om plin de defecte şi calități, lucruri fără de care nu aş mai fi eu. Lucruri care mă fac diferită față de ceilalți. Sunt plină de vise, speranțe, greşeli și lucruri bune. Când sunt fericită, sunt un curcubeu pe cerul albastru. Iar când plâng, sunt o picatură de ploaie ce se varsă în marea agitată.

Metaforic, aș putea spune că sunt un fir de praf în deșertul lumii, o micuță stea din întregul univers, o pană în adierea vântului, un gând pierdut în mintea timpului etern, surâsul de pe buzele cuiva.

Se spune că suntem ceea ce gândim. Dar în mintea mea se învârt milioane de frânturi de gânduri încât nici nu știu asupra căruia să mă opresc.

Sunt o simplă fată cu milioane de vise și dorințe, unele realizabile, altele mai puțin. Îmi doresc să fiu tot timpul fericită. La fel de fericită cum e o mamă care își ține pentru întâia oară copilul în brațe sau ca bărbatul care își revede iubita după o perioadă lungă de timp. Vreau să mă dorească cineva cu aceeași dorință cu care un copil își dorește ciocolata de pe masa la care nu poate să ajungă. Îmi doresc să fiu la fel de liberă precum păsările ce zboară în înaltul țărilor.

Sunt o persoană nehotărâtă în majoritatea timpului, dar îmi place să pun asta pe seama tinereții. Vreau să mai copilăresc cât îmi mai permite timpul, până grijile și responsabilitățile îmi vor spune: "E timpul să devii adult acum".

Dar, de când am venit la facultate, a trebuit să accept în sfârșit că sunt un adult, așa cum mi-am dorit toată copilăria. Mi-am dorit să fiu adult, să fiu pe picioarele mele și să iau propriile mele decizii, fără să cer în permanență permisiunea părinților. Dar când lumea a început să mă privească ca pe un om mare, am descoperit că acest lucru nu mi se mai pare la fel de fascinant ca în copilărie. Să iei propriile tale decizii nu mai pare la fel de palpitant, nu atunci când întrebari precum ,,Ce se intamplă dacă nu fac alegerea corectă?’’ sau ,,Cum ar fi fost dacă aș fi ales altfel?’’ îți perturbă mereu gândurile.

Pentru mine, să vin la facultate într-un oras complet nou, a însemnat să mă obișnuiesc cu o grămadă de lucruri noi. A trebuit să mă acomodez într-un nou mediu, în care îmi lipsea confortul de acasă, unde nu mai erau părinții care aveau mereu grjă de absolut tot.

Cel mai greu lucru cu care a trebuit să mă obișnuiesc a fost să locuiesc singură, căci nu am avut norocul să îmi găsesc o colegă de apartament cu care să fiu compatibilă. A trebuit să trec peste momente în care singurătatea și liniștea erau atât de asurzitoare încât mi-ar fi spart timpanele. Iar la început, a trebuit să trec peste frica de necunoscut. Frica că nu voi fi capabilă să mă integrez în noul mediu, că nu voi reuși să îmi fac prieteni sau că nu îmi va plăcea ceea ce voi găsi aici.

Dar să ne întoarcem puțin la întrebarea de mai sus: ,,Cine sunt eu?’’, o întrebare pe care nu prea mi-am pus-o până acum, dar pe care mi-am adresat-o destul de des de când am venit la facultate. Pot fi toate lucrurile pe care le-am spus mai sus și multe altele în plus. Dar acum vin alte întrebări la care încă mă gândesc: ,,Îmi place ceea ce sunt? Îmi place persoana care sunt în momentul ăsta? Ce aș vrea să schimb la mine și ce aș păstra?’’. Încă nu mi-am dat un răspuns foarte clar. Poate pentru că sunt o fire mai perfecționista și mereu sunt lucruri pe care vreau să le schimb la mine. Sau poate pentru că încă sunt tânără, iar tinerii se află într-o continuă schimbare și evoluție. Cert este că, uneori pot fi destul de nehotărâtă și îmi este greu să mă opresc asupra unui singur lucru. Iar prin asta cred că ating un lucru pe care aș vrea să îl schimb la mine.

Acum câteva zile, o prietenă m-a întrebat dacă am devenit mai independentă de când am plecat de acasă. Cu siguranță. Iar acum mă întreb eu: voi fi un adult bun și responsabil în viitor? Răspunsul este că nu știu. Încă mai am o grămadă de lucruri de învățat. Un singur lucru îl știu cu siguranță: că nu voi renunța niciodată la acea doză de inocență specifică copilăriei și la a-mi permite în anumite momente să mai fiu copil. Dacă este greu să fii adult și independent? Da, este. Dar ca fiecare lucru, și viața de adult are beneficiile ei.

Semnat,

O visatoare

https://www.scoalasistemica.ro/news/stand-psychology-o-altfel-de-lansare...