Şcoala Sistemică de Formare

Vis vs Dorinta
by Daniela Murgu

Sunt Eu și Ea într-o întâlnire programată deja … demult. Eu citesc, iar Ea stă liniștită lângă mine. O frază din carte mă aruncă în lumea cuvintelor, răscolește în mine amintiri, situații și oameni; toate și toți mi-au fost învățători. Într-o clipă sunt acolo, în atunci, unde mă revăd și înțeleg acum sensul acelor clipe … Aud în zgomotul râsetelor, a paharelor și a falselor prietenii: Suflă! suflă în lumânare și pune-ți o dorință! Brusc sunt inundată de contradicțiile momentului de atunci. Să-mi doresc și să suflu?! Dorință! Dorință! Și energia lor mă doboară; suflu și-mi pun o dorință în același timp în care decid că nu-mi place să-mi serbez ziua de naștere. Întrebările mă copleșesc. Să suflu? Să sting flacăra lumânării, când mie-mi place cum dansează, îndemnându-mă să visez? Să-mi pun o dorință și să o sting, când de fapt eu vreau să ardă? Să-mi doresc? Sau să visez? Cu ce-mi umplu dorința? Cu lipsă, cu invidie, cu gelozie, cu ură și război, cu lipsa validării; asta simt că “transportă” acest cuvânt. Dar visul? Cu ce mi-l umplu? Cu gânduri și planuri, cu proiecte și imagini, cu emoții netrăite încă și pe care le vreau, cu asumare, cu preaplinul bogăției … cu arhitectul din mine – asta simt când mă gândesc la “vis”. Dar? Bogăție? Bogăția e pentru cei bogați, ei sunt răi, lumea lor ne este interzisă. Ei nu dau la cei săraci, așa cum dădeam noi de pomană, așa cum eram instruiți; nu ți-e milă de el?! Dă-i ceva de pomană săracu’ dă-i cu o lumânare aprinsă, de sufletu’ morților… Și dorința de a fi bogată mă ardea pe dinăuntru.