Jurnalul unui terapeut: Răspunsul, prieteni, e vânare de sens…
by psih. Mădălina Belcescu

Sensul vieții este conștientizat la nivel individual, se descoperă de către fiecare om pentru sine, el depinzând în același timp de sensul colectiv al unei generații sau de viețuirea într-un anumit context. Spre exemplu, traiul în comunism era cumva „asigurat” de statul comunist, așa că sensul vieții individuale era coordonat de anumite rigori sociale. Nu vorbesc în cunoștință de cauză, și tocmai pentru că ceea ce știu eu despre comunism este bazat pe amintirile unei alte generații, despre ce a însemnat pentru generația părinților noștri să trăiască atunci, deseori imaginea traiului în comunism, pare să fie un pic idilică: „înainte” lucrurile ți se dădeau – un loc de muncă, un orar zilnic, o viață de familie „așacumtrebuie”, astfel că multora dintre oamenii acelei generații le venea greu să își imagineze existența altor variante și le este în continuare destul de greu să se adapteze noilor vremuri.

Poate de aceea, de multe ori, cei din generația mai înaintată, dintre cei care au „curajul” de a veni în cabinetul de psihoterapie, așteaptă de la terapeut să le dea ceva: o soluție la problema lor, un diagnostic ferm și un tratament eficient.

Generația mai nouă, cei de vârsta mea, a crescut cu această idee moștenită de la părinții noștri: că cineva ar trebui să îți dea, iar această idee ce s-a transformat cumva într-un „misecuvenism” deseori neîntemeiat (termen provenit din expresia populară „Mi se cuvine”). Uite așa am devenit noi o generație de frustrați, o generație care a moștenit principii de demult și s-a izbit de un context care refuză să rămână la fel. Așa că am inventat replici noi (la vremuri noi!), de tipul „Nu obții nimic dacă nu ești un pic șmecher, dacă nu dai o șpagă, dacă nu „fentezi” cumva sistemul!”. Și dacă în ciuda tuturor strădaniilor de a păcăli sistemul, autoritatea sau chiar pe tine – pentru că „misecuvenismul” nu este despre primirea meritorie, ci despre a obține mai mult decât vecinul, colegul sau fratele, că doar nu sunt eu mai fraier(ă)? – tu tot nu ai obținut ceea ce doreai, cu siguranță se va găsi o explicație care să arunce nereușita în sfera (dis)grațiilor divine. O astfel de explicație este fatalistă și menține responsabilitatea reușitei sau a insuccesului tot în afara individului, fiind strâns legată de „misecuvenism” – „Eu meritam mai mult, dar dacă așa a fost să fie?!”.

În schimb, pentru generația și mai nouă, Milenialii, adică cei născuți cel mai aproape de anul 2000, amintirile generației comuniste au rămas fără ecou. Cel puțin la noi în țară, Milenialii învață să funcționeze într-un sistem tradiționalist care le spune că ar fi trebuit să aibă până la vârsta aceasta (oricare ar fi ea!) o locuință proprie – mulți stau cu chirie, o familie – cuplurile locuiesc împreună, dar nu sunt căsătorite, un job stabil – sau două slujbe în același an, doi sau trei copii – mai bine un animal de companie!

Când regulile sistemului par atât de bine stabilite, îndrăzneala de a te opune regulilor devine anxiogenă! Cu toate acestea, cei din noua generație nu par să se sfiiască să încalce regulile, tocmai pentru că „s-au prins” că aceste reguli nu le mai aparțin – modelul de gândire al noii generații este unul de tip liberal, ce promovează reușitele individuale – „Get rich or die trying!”. Nu poate nimeni spune că e un model mai bun sau mai prost decât cel anterior, dar e cu certitudine modelul unei noi generații.

E important să ne amintim că în modelul acesta individualist, responsabilitatea reușitei sau a eșecului devine foarte personală, iar aceasta creează o la fel de mare anxietate. Dacă Eu reușesc, e minunat, dar dacă Eu nu reușesc să obțin ceva, e tragic, și e cu atât mai grav cu cât Eu trăiesc într-un context în care nereușita/insuccesul individual este blamat la nivel social. (Faceți o comparație imaginară între ce însemna insuccesul în comunism și ce înseamnă el acum!)

Individualitatea ține și de asumarea consecințelor asupra propriilor decizii, dar noua generație nu știe exact ce înseamnă această asumare pe termen lung. Nici nu are cum, având în vedere ritmul alert al evoluției. Dacă eu îmi asum pentru mine și pentru familia mea că e în regulă să nu respect normele tradiționale, va trebui la un moment dat să mă gândesc că e posibil ca și ceilalți asemeni mie, să procedeze la fel. Dacă eu nu mai rezonez cu normele generației anterioare, e foarte posibil să nu fiu singurul care simte astfel! Ieșirea din normă – cea care îmi conferă caracterul de „special” – se bazează pe așteptarea că sistemul normelor va rămâne același, dar dacă excepția mea va deveni o regulă a sistemului, adică dacă și ceilalți vor proceda la fel ca mine, ce mai înseamnă atunci asumarea consecințelor individuale?

Neîncercând nici o variantă de răspuns, pot spune că îmi „permit” să încalc regula pentru că sper că sistemul nu se va schimba, iar asta îmi conferă siguranță, la fel cum aveau și părinții mei pe vremuri, o siguranță a sistemului. Dar dacă inclusiv regulile în sistem se schimbă, atunci acest lucru îmi provoacă și mai multă anxietate și suferință. E ca un joc pe care îl joci la început cu niște reguli știute, dar care mai apoi, cu cât joci mai mult, își schimbă regulile pe parcurs, și de fiecare dată o iei de la capăt cu învățarea noilor reguli!

Nici nu e de mirare că într-un astfel de context, devin tot mai frecvente suferințele noii generații, suferințe determinate de anxietate, de panică sau de neputință. E observabil că le este tot mai greu să relaționeze și să construiască relații sănătoase – când sistemul e haotic, trebuie să fii mereu vigilent, iar acest lucru te face să pierzi încrederea în ceilalți și din păcate și încrederea în forțele proprii. Lipsa de încredere determină precauție în tot ceea ce faci, așa că foarte puțini își permit să fie cu adevărat curajoși și să riște să se întrebe „ce este dincolo de frică?”. E nevoie de curaj pentru a explora care este de fapt sensul a ceea ce trăiești pentru că încălcarea unor reguli pentru că nu ți se mai par potrivite nu înseamnă că ai găsit cea mai potrivită soluție pentru tine, ci pur și simplu că te-ai opus unei convingeri anterioare.

A identifica noul set de reguli potrivite pentru tine și pentru funcționarea ta ulterioară constă de fapt în a descoperi în mod conștient, sensul vieții tale.

Cu drag,
Psihoterapeut de familie şi cuplu în supervizare Mădălina Belcescu
Școala Sistemică de Formare by Gamma Institute
https://www.scoalasistemica.ro/cum-pot-deveni-psihoterapeut-sau-consilie...

Referințe:
https://www.youtube.com/watch?v=a-D-VtOE6Fs
https://en.wikipedia.org/wiki/Millennials