Jurnalul unui terapeut: Atunci când mintea tace...
by psih. Raluca Ferchiu

Deja în momentul în care scriu acest articol mintea mea nu mai tace...îmi vorbește despre ce e mai important de scris, ce experiențe sunt relevante sau ce poate fi scris și ce vreau să rămână doar o experiență personală. Și de obicei, mintea noastră nu prea tace. Gândurile se succed cu o repeziciune inimaginabilă și ne obișnuim cu zumzetul minții, cu modul ei de a gândi, încât nici nu ne mai întrebăm sau nu mai chestionăm veridicitatea a ceea ce spune sau modul în care acele gânduri ne sunt de folos sau nu la un moment dat.

De aceea, de multe ori m-am întrebat când tace mintea, când obosește? Când este atât de obosită sau, dimpotrivă, atât de relaxată, încât nu mai are nici un chef să comenteze. Să nu se înțeleagă greșit, mie chiar îmi place de mintea mea, de cele mai multe ori e fantastică și mă ajută, doar că, uneori este enervantă cu unele gânduri; cred că și-a dat seama și ea de acest lucru, doar că...nu se poate abține. Dar într-o zi...a tăcut. Acel moment a venit datorită faptului că prioritatea era alta – ținea de modul în care îmi gestionez corpul pentru a escalada o stâncă. Atunci mintea mea pur și simplu a tăcut. Era concentrată doar pe ceea ce aveam nevoie pentru a face corect următorul pas; nici un alt gând, nici un zumzet, nici un comentariu. Ceea ce m-a șocat cel mai mult a fost faptul că frica dispăruse – chiar atunci când era perfect justificată. Și apoi mi-am dat seama că era absolut logic – fără un gând care să-mi spună că voi păți ceva, nu avea cum să existe nici frica. Tot ceea ce am simțit în acel moment a fost...viața – fiecare respirație, fiecare mușchi, fiecare fir de păr care aluneca pe față, fiecare stâncă de care mă agățam și căreia îi simțeam textura în palme. Am simțit doar că trăiesc și asta e prioritatea mea.

După ce am terminat experimentarea tăcerii minții, Observatorul mi-a redat cu o claritate incredibilă modul în care experiențele mele sunt o urmare a ceea ce gândesc și simt, ca într-un film care se derula pe repede-înainte. Apoi s-a derulat filmul întregii experiențe trăite pe munte și am văzut diferența – în a doua experiență lipseau frica, încrâncenarea, îngrijorarea, întrebările, îndoielile și toate celelalte gânduri enervante ale minții. Rezultatul a fost că am luat cu claritate cele mai bune decizii în momentul în care aveam nevoie de ele, fără ca mai apoi să regret nimic. Și am conștientizat faptul că de multe ori luăm decizii pe baza emoțiilor negative ce urmează unor gânduri care se derulează automat, fără să le analizăm și să ne întrebăm dacă sunt ok sau nu pentru noi. De cele mai multe ori din frică sau pentru a evita suferința – e ca și cum ai alege răul cel mai mic, calea cea mai sigură. Da, este o opțiune. Dar o opțiune care nu te lasă să experimentezi alternativa – aceea de a simți că trăiești viața, nu doar că supraviețuiești.

Cu iubire de viață,
Psihoterapeut de familie și cuplu Raluca Ferchiu
Școala Sistemică de Formare by Gamma Institute
https://www.scoalasistemica.ro/cum-pot-deveni-psihoterapeut-sau-consilie...