Jurnalul unui terapeut: Libertatea de dupa sacrificiu
by psih. Raluca Ferchiu

Învățăm de mici că e bine să-i ajutăm pe ceilalți, să empatizăm cu ei și uneori, să lăsăm la o parte ceea ce avem nevoie în acel moment, pentru a oferi celuilalt sprijin, pentru că, ne putem satisface acea nevoie sau dorință și mai târziu. Putem face asta și nu e ceva rău. Îi putem ajuta pe ceilalți, dar ce se întâmplă atunci când acest proces – în care ajuți pe cineva, dar cu prețul propriei dorințe – devine o obișnuință, aproape ca o dependență? 

Inițial e ceva benefic pentru starea de bine – simți că dăruiești celorlalți (din disponibilitatea, din timpul, din resursele tale) și primești înapoi mulțumiri, aprecieri sau, cel puțin, ești mulțumit în interiorul tău, de binele și ajutorul pe care l-ai oferit. Doar că pericolul este că această nevoie de a ajuta și de a fi mereu omul de bază, cel bun, pe care toți se pot baza, ne face să uităm de fapt, de noi. De cine suntem, care sunt obiectivele și visele noastre, și mai ales, ne face să uităm cum e să punem tot ceea ce simțim pe primul loc. Știu, pentru o persoană care e obișnuită să se sacrifice, să facă totul pentru ceilalți, să te pui pe primul loc și să spui Nu, este clar un semn de egoism. Pentru că, în fond, cât de importante pot fi dorințele tale, astfel încât să nu-l poți ajuta ”puțin” și pe celălalt?

După ce am fost mult timp păcălită de această justificare a sacrificiului, în care îmi puneam la îndoială importanța nevoilor mele în fața dorințelor și nevoilor celorlalți, mi-am dat seama că, pe lângă sentimentul frumos pe care îl aveam ajutând, fiind acolo, și pe lângă aprecierile celorlalți, se aduna, de fapt, și o listă cu dorințe proprii neîmplinite, care se făcea din ce în ce mai mare. E un sentiment de gol și de plin în același timp, care vine din faptul că te uiți în urmă și vezi multe realizări, lucruri frumoase pe care le-ai făcut, dar și multe nevoi, dorințe, vise proprii care mai așteaptă încă să fie îndeplinite. Mi-am dat seama atunci că sentimentul de gol nu se umple decât atunci când te pui pe tine pe primul loc. Pentru că atunci când te iubești suficient de mult, ai un izvor nelimitat de iubire, din care te poți alimenta pentru a-i iubi și pe ceilalți și le poți oferi din suflet tot sprijinul și ajutorul tău. Abia când te dezlegi de spiritul de sacrificiu și înțelegi că a te sacrifica înseamnă a renunța la cine ești tu de fapt, poți spune Nu, poți pune limite și îți poți urma cu inima ușoară visele, având siguranța că și ceilalți au toate resursele de care au nevoie pentru a merge mai departe.

Dezlegarea de spiritul de sacrificiu nu e ușoară, pentru că mintea te fură cu justificări seductive, apelând la bunătatea ta umană, iar ”beneficiarii” sacrificiului tău se revoltă, spunându-ți că parcă nu mai ești tu. Dar ai răbdare ... pentru că este doar o perioadă, care merită trăită pentru sentimentul de libertate de după. Libertatea de a alege pentru tine și de a-i ajuta pe ceilalți într-un mod sănătos, din iubire.

Cu drag,
Psihoterapeut Raluca Ferchiu
Scoala Sistemică de Formare by Gamma Institute
https://www.scoalasistemica.ro/news/formare-complementara-psihoterapie-s...