Jurnalul unui terapeut: Gânduri!
by Cerasela Vătămănescu

Când vine vorba de „jurnal”, gândul te duce invariabil la caietul cu coperțile colorate  și frumos legate, la literele romantic arcuite din vârful condeiului, la misterul din spatele lor și la timp... Amintiri din gânduri, frânturi de gânduri, cuvinte împărtășite foii de hârtie pline de emoție, uneori de bucurie și încântare, alteori cu durere și lacrimi, cu suferință și multe regrete, toate se află acolo! Cu fidelitate, el  va primi mereu tot ce îi dai, tot ce îi spui, toate poveștile tale, dar fară a te judeca și fără a te dojeni. Tăcut, el  va fi mereu acolo doar pentru tine, prietenul cel mai fidel. Peste timp, vei găsi printre rânduri tâlcuri la întâmplări petrecute, nedeslușite de tine atunci. Și iată una dintre ele pe care Jurnalul meu mi-a adus-o după un an...

Poveste file de jurnal: Zi aniversară!

....Zi aniversară! Ca tot omul ce se respectă și își sărbătorește într-un fel sau altul ziua de naștere, iată-mă și pe mine planificându-mi cu minuțiozitate cum și ce să fac, să am parte de o zi cât mai specială!
Îmi făcusem planul de cu seara ca această zi să o petrec la „înălțime”, pe acoperișul blocului unde sunt găzduită pentru moment, nu mai mult de etajul 27, unde aveam să mă arunc în piscina ce te îmbie cu apa limpede și răcoroasă, savurând momentul perfect al unei zile liniștite de iunie.
Însă cum niciodată aproape socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, ei bine, în frumoasa zi de vară, cerul s'a-ntunecat de la răsărit până’n apus. Săgeți de foc se arcuiau peste orașul pierdut parcă într-o întunecime gata să îl înghită. Deci începusem bine! Ei, și ploaia are farmecul ei, iar mie chiar îmi place ploaia, mă încurajez în gând!
Și să nu pierd din spectacolul acestei zile fascinante, plimbându-mă eu așa agale pe covorul verde ce înconjoară maiestuoasa piscină, plină de regrete, ochii mi-au căzut pe o ușă unde scria: Saună!
Daa!! Îmi zâmbesc și mă felicit tot în gând, că mi se ivise o altă variantă de relax!
Zis și făcut! Intru parcă cu un fel de reținere! Înăuntru, pustiu! Nimeni. Deschid uși, străbat coridoare. Într-un final găsesc o ușiță mai deosebită și intru. Frumos! O lumină difuză și mirosul de ierburi parcă te liniștește dintr-o dată. Dar cum o fi funcționând oare? Undeva, lângă treptele de lemn frumos amenajate, un recipient cu pietre, o cofa cu apa și  un polonic mare din lemn...Perfect! Toate cele de trebuință. Și totuși cum funcționează? Mă învârt, mă sucesc, caut. Nimic. Nici un buton, nici o manetă...nimic! Deci nici aici succes. Dau să ies și un butonaș micuț din peretele de lemn îmi atrage atenția. Asta era, îmi spun victorioasă și...apăs!
În secunda următoare un șuierat, un fluierat lung, ascuțit și extrem de puternic a început să urle prin imensa clădire. Era alarma!!! Nu știu când și cum am ajuns afară, și nici în lift și nici în casă. Toată clădirea vuia. Asta da aventură!! Era în nonton cu peisajul de afară. Se potrivea perfect!
Îmi trag sufletul un pic și îmi spun iar:" gata, astăzi vei rămâne în casă toată ziua". Dar parcă am putut?!
Ceva mă atrăgea să ies, să plec, în ciuda vremeii de afară. Mi se părea palpitant să hoinărești fără nici o direcție prin ploaie. Am pus ceva pe mine rapid, am luat o umbrelă și am ieșit.
Ploua! Zeci de umbrele multicolore mișunau printre stropii reci de ploaie. Am urcat în primul metrou! E frumoasă Viena când plouă. Nu știam unde merg! Nu aveam nici o țintă, nici o direcție. Priveam doar oamenii! Zeci de fețe, mai triste, mai vesele, mai gânditoare! Zgribulite de ploaie. Tot felul de chipuri! M-am trezit că merg odată cu ele! Dar unde? Nu aveam nici o direcție! În gara centrală din Vest Banhof cobor. Dar unde merg?!! Pe un ecran lateral apare o reclamă: Muzeul Freud! Da, acum știam. Măcar că spiritul lui Freud îmi va limpezi puțin gândurile!!
Tăcută mă așez pe o banchetă și stau. Cotrobăiesc printre gânduri și încerc să le pun în ordine! E liniște. Doar câțiva curioși se plimbă în tăcere prin camere.
Și liniștea se sparge deodată!! Un grup gălăgios de italieni invadează spațiul. Vorbesc tare, râd, glumesc. Se miră, comentează. Trecuse poate un sfert de oră de când sosiseră "invadatorii", și aud în spatele meu abia șoptit:

-Ela?
Ciudat! Oi fi eu? Mie mai obișnuiește să mi se zică așa...dar aici! Hm!E practic, imposibil.
Întorc capul și nu pot să cred ochilor, Francesca și Mario!! Doi tineri pe care i-am întâlnit cu  mulți  ani în urmă. Și unde? Venind din Polonia! Doi tineri veniți fiecare cu un divorț în spate, găsiseră un mod original, autetinc și îndrăzneț să se cunoască...călătorind prin lume.
Nu aveau planuri, nu aveau itinerare precise, nu aveau locații. Aveau doar un rucsac în spate și unul pe celălalt.
Ajunși în România, le-am oferit găzduire. Au stat la mine patru zile. Timp în care ne-am simțit minunat. Apoi au plecat cu regret, doar cu rucsacul în spate. I-am lăsat în gară. Urmau să plece. Dar unde?
Aproape doi ani am primit de la ei cărți poștale din toate locurile unde ajungeau. În Tibet au stat câteva luni și mi-au povestit cu încântare experiențele de acolo. Ultima carte a fost din Brazilia. Și după un timp...nu am mai știut nimic de ei!
Să fi fost astăzi oare o pură coincidență? Sau o pură întâmplare? Și de ce tocmai acum, în această zi, de ce tocmai când eu însăși pornisem așa în derivă, fără nici o destinație, fără ca să stiu unde aș fi putut să ajung?!

Francesca și Mario au rămas împreună. Călătoresc mereu.
A rămăs să ne întâlnim a doua zi să povestim...
 

Am încercat mult timp să dau un tâlc întâmplării.... Răsfoind prin jurnal, acum am înțeles.

Deschide-ți  ochii și sufletul și mintea! Observă frumusețea care se află la îndemâna ta și fii recunoscător pentru tot ceea ce ai și ce ți se-ntâmplă. Nu aștepta neașteptarea! Trăiește fiecare clipă din magia necunoscutului exact așa cum îți spune sufletul tău!  El va ști întotdeauna unde trebuie să te ducă. Acolo îți vei găsi puterea!

Cu drag,
Psihoterapeut în formare Cerasela Vătămănescu
Școala Sistemică de Formare by Gamma Institute

https://www.scoalasistemica.ro/news/formare-complementara-psihoterapie-s...