Jurnalul unui terapeut: Cand obosesti sa te mai lupti...

jurnalul.jpgJurnalul unui terapeut: Când obosești să te mai lupți...
by psih. Raluca Ferchiu

Există uneori o etapă în viața fiecăruia dintre noi, în care ne simțim extrem de obosiți, sfârșiți și chiar dacă ne oprim din rutina zilnică, din făcut multitudinea de lucruri pe care le avem de făcut, observăm cu uimire că oboseala nu dispare – parcă devine mai acută, parcă tot creierul e greu, mintea e încețoșată, iar emoțiile sunt apăsătoare, ca și cum am avea un bolovan pe care îl cărăm după noi.

Mulți dintre oamenii care intră în cabinetul de psihoterapie vin în această perioadă a vieții lor – în care totul pare prea greu, prea negativ, în care se simt obosiți să lupte cu problemele, dar mai ales cu ”ceva” ce le transmite (într-un mod subtil) că sunt lucruri care le scapă, că e ceva în neregulă. Aceasta este exact etapa în care Sinele trece dincolo de programele minții și de multitudinea de emoții copleșitoare. Atunci, de fapt, interiorul tău vrea să-ți transmită că e momentul potrivit pentru o schimbare, e momentul să te iei pe tine în seamă, să faci lucrurile pe care ți le dorești cu adevărat, poate să-ți găsești sensul și să-ți îndeplinești misiunea.

Pentru că întotdeauna există în noi ceva mai mult decât sarcini zilnice, datorii de îndeplinit și vâltoarea în care ne cufundăm zi de zi. Există acel ceva special, din fiecare dintre noi, acel special care ne dă puterea de a face lucrurile altfel, de a creea și de a împărtăși creația cu cei din jur.

După ce obosești să te mai lupți cu problemele zilnice, cu programele minții (care poate că nici nu sunt ale tale), după ce obosești să te mai lupți cu tine, pentru tine, cum ar fi să stai de vorbă cu sinele tău despre ce anume vrea să-ți transmită, de fapt?

Atunci poate că lupta pe care o duci ți se va părea inutilă, pentru că tu ești mai mult decât lucruri adunate zi de zi și sarcini îndeplinite perfect. Ești OM…ești un om care are o minte extraordinară cu care te poți împrieteni pentru a creea împreună lucruri ieșite din obișnuit, un om cu o inimă care poate simți și rezona împreună cu a celor din jur, un om care are un sens diferit de al celorlalți. După ce te observi pe tine în toate aceste dimensiuni, lupta va lua sfârșit, pentru că atunci mesajul sinelui va fi auzit și te vei întreba în mod autentic: ”Cine sunt eu și ce vreau de fapt?” – iar găsirea răspunsului la această întrebare e doar experimentare, creație și bucuria de a fi.

Cu drag,
Psihoterapeut Raluca Ferchiu
Școala Sistemică de Formare by Gamma Institute
https://www.scoalasistemica.ro/news/formare-complementara-psihoterapie-s...