Vis vs Dorinta
by Daniela Murgu

Sunt Eu și Ea într-o întâlnire programată deja … demult. Eu citesc, iar Ea stă liniștită lângă mine. O frază din carte mă aruncă în lumea cuvintelor, răscolește în mine amintiri, situații și oameni; toate și toți mi-au fost învățători. Într-o clipă sunt acolo, în atunci, unde mă revăd și înțeleg acum sensul acelor clipe … Aud în zgomotul râsetelor, a paharelor și a falselor prietenii: Suflă! suflă în lumânare și pune-ți o dorință! Brusc sunt inundată de contradicțiile momentului de atunci. Să-mi doresc și să suflu?! Dorință! Dorință! Și energia lor mă doboară; suflu și-mi pun o dorință în același timp în care decid că nu-mi place să-mi serbez ziua de naștere. Întrebările mă copleșesc. Să suflu? Să sting flacăra lumânării, când mie-mi place cum dansează, îndemnându-mă să visez? Să-mi pun o dorință și să o sting, când de fapt eu vreau să ardă? Să-mi doresc? Sau să visez? Cu ce-mi umplu dorința? Cu lipsă, cu invidie, cu gelozie, cu ură și război, cu lipsa validării; asta simt că “transportă” acest cuvânt. Dar visul? Cu ce mi-l umplu? Cu gânduri și planuri, cu proiecte și imagini, cu emoții netrăite încă și pe care le vreau, cu asumare, cu preaplinul bogăției … cu arhitectul din mine – asta simt când mă gândesc la “vis”. Dar? Bogăție? Bogăția e pentru cei bogați, ei sunt răi, lumea lor ne este interzisă. Ei nu dau la cei săraci, așa cum dădeam noi de pomană, așa cum eram instruiți; nu ți-e milă de el?! Dă-i ceva de pomană săracu’ dă-i cu o lumânare aprinsă, de sufletu’ morților… Și dorința de a fi bogată mă ardea pe dinăuntru.

Sunt Eu și Ea. Eu înțeleg, iar Ea se bucură pentru mine. Ei m-au învățat să cred, ei mi-au fost învățători… și-mi amintesc de gândurile mele de atunci și de blocajul în care eram proiectată când ei nu înțelegeau ce vreau eu să spun. Respingerea lor m-a obligat să îmi înghit cuvintele sau să le transform în înțelesul lor. Și-am rămas în lumea lor fără să-mi dau seama, ignorantă și inconștientă. Am uitat să-mi folosesc cuvintele! Mi le-am încuiat într-un sertar. Pe ei îi durea prea tare cuvântul, iar eu eram prea mică să îi pot înfrunta. Ce paradox! Am trăit într-o lume a cuvintelor moarte deși în mine existau cuvinte vii. O lume a cuvintelor care m-au oprit din evoluție, care m-au facut să cred în puterea celor din jurul meu, nicidecum în a mea. Am crescut dorindu-mi, convinsă fiind că voi primi. Asta era ceea ce mă învățau: dorește-ți, dacă vrei să ai! Iar eu, în uitarea mea îmi doream și din nou dorința mă ardea pe dinăuntru. Invidia și răzbunarea mă conduceau. Învățasem să distrug doar prin cuvinte și când o făceam, oameni dispăreau de lângă mine. Cuvintele mele vii cu care am venit în bagaj, s-au transformat în cuvinte goale, care-i ardeau pe cei din jurul meu. Și-am fost îndepărtată și închisă în singurătate. Visul mi-era interzis; numai un nebun poate să viseze! Asta mi se spunea. Dar Ea, Ea a continuat să viseze pentru mine, în liniștea sufletului meu, respectându-și pactul dintre noi.

Sunt Eu și Ea. Eu mă bucur de mine, iar Ea face parte din ființa mea. M-a așteptat să-mi amintesc fără să-mi reproșeze vreodată uitarea mea.

Acum știu puterea, sensul și magia cuvintelor. Ele sunt încărcate cu viață sau nu. Așa cum suntem și noi plini sau goi.  

Eu am ales și îmi asum alegerea. Tu? Când alegi?

Cu iubire!

Daniela Murgu

Psihoterapeut în formare

Școala Sistemică de formare by Gamma Institute

https://www.scoalasistemica.ro/news/formare-psihoterapie-sistemica-de-fa...