Jurnalul tanarului creator: Framantari si dorinte

Toată lumea vorbește despre ce înseamnă să fii adolescent sau tânăr; toată lumea spune că a trecut prin asta și înțelege ce înseamnă; toată lumea știe care sunt schimbările prin care treci, provocările cu care te confrunți sau întrebările pe care ți le pui. Dar TU ai întrebările tale, experiențele tale, trăirile tale, frământările și dorințele tale. Ceilalți le pot doar bănui, dar niciodată nu le pot ști cu siguranță. Pentru că doar TU ești cel care trăiește asta, acum.

De aceea, te invit la o întâlnire ca între prieteni, la un ceai, în care să împărtășim din aceste frământări și dorințe, nu pentru a le rezolva sau a găsi răspunsurile corecte, ci doar pentru a le da glas într-un mod în care să ne conducă poate către experimentarea propriei persoane în mod autentic și către sentimentul că ne bucurăm de prezent, așa cum este el. 
Vino la evenimentul Jurnalul tânărului creator: Frământări și dorințe, dacă:
- Vrei să împărtășești cu alți adolescenți sau tineri, întrebările pe care ți le pui și răspunsurile pe care îți dorești să le găsești;
- Simți că presiunea performanței te apasă prea mult și ai obosit să faci față mereu cerințelor;
- Ți-ai făcut o imagine greșită în fața celorlalți și vrei să ți-o schimbi, dar nu ai găsit încă modalitatea cea mai potrivită pentru a face acest lucru;
- Te simți nevoit să menții niște aparențe ale unui rol pe care nu mai vrei să-l joci în fața celorlalți;
- Te întrebi cum ar fi oamenii față de tine, dacă te-ar privi exact așa cum ești tu, în mod autentic.

Te aștept cu drag la o întâlnire în care TU știi cel mai bine care sunt provocările, frământările și dorințele tale și în care vom discuta împreună despre cum te poți descoperi în așa fel încât să devii cine îți dorești să fii.
Eveniment GRATUIT moderat de psih. Raluca Ferchiu
GAMMA Clinic Psychology by GAMMA INSTITUTE

Unde ne întâlnim?
Ceainăria Cărturești, Palas Mall Iași, etaj 2.

Cum te poți înscrie?
Completează formularul (https://www.scoalasistemica.ro/inscriere-evenimente-ssf), specificând denumirea evenimentului.