Jurnalul unui terapeut: Te-am prins!
by psih Mădălina Belcescu

Când mă întâlnesc cu cineva pentru prima dată în cadrul unei ședințe de psihoterapie, simt cum parcă se trezește dintr-un cotlon ascuns, de unde nici nu te aștepți, ca o pisică leneșă care se întinde la soare, Impostorul meu. Cu siguranță și voi aveți sau ați avut un monstruleț mic, care din când în când mai scoate capul din hibernare doar ca să îți amintească într-un fel sau altul că ești fals(ă), că nu faci destul, că ar trebui să fii altfel.

Nu știu Impostorul vostru ce spune sau cum arată, dar al meu e ca o pisică leneșă care plescăie satisfăcută în timp ce se întoarce cu fundul la tine, parcă zicând: „Mai încearcă, deocamdată ceea ce faci nu e destul ca să mă mulțumești!” . De cele mai multe ori, nu bag în seamă pisica asta leneșă și mofturoasă, dar uneori, în funcție de reacțiile clienților, ea se mai trezește, doar cu câte un ochi dezaprobator care spune: „Ți-am zis eu!”.

Iar acest lucru se poate întâmpla din diverse motive, le trec mai jos pe cele de dată recentă:

• Pentru că sunt prea tânără ca să înțeleg ce se întâmplă – deși clientul era doar cu doi ani mai în vârstă decât mine.
• Pentru că nu sunt suficient de tânără ca să accept că o relație care se desfășoară doar în mediul online este una autentică.
• Pentru că sunt căsătorită – deci e greu să accept că și cuplurile necăsătorite pot solicita ajutor terapeutic.
• Pentru că nu sunt căsătorită – deci nu știu cum se schimbă lucrurile după căsătorie, și cât e de greu să păstrezi relația după ce vin copiii, ratele, bolile, necazurile.  
• Pentru că nu am copii – deci nu mă pot emoționa văzând durerea unei mame înspăimântate că i-ar putea fac ceva rău copilului ei.
• Pentru că am copiii și nu pot să accept că o femeie nu își dorește copii.  
• Pentru că sunt femeie și n-am cum să înțeleg că un soț înșelat poate fi furios pe soția lui.
• Pentru că sunt psihoterapeut – deci nu am voie să am conflicte cu oamenii din jurul meu, sau să am zile mai proaste, sau să fiu tristă sau să mă înfurii, ori să plâng, ori să mă amuz de un absurd al situației, dacă el este prezentat în cabinet – acolo nu putem fi decât serioși!
• Pentru că sunt psihoterapeut și trebuie să am un răspuns la toate problemele, să fiu ca celălalt specialist pe care l-a consultat înaintea mea, sau din contră – să nu fiu!
• ...
• ...
• ...

Mai completați voi pe linia punctată, despre cum ar trebui să fiți, dar nu sunteți, amintindu-vă modul în care așteptările oamenilor din fața voastră trezesc Impostorul (pisica leneșă) de lângă voi. Ați vizualizat scena asta? Cum arată Impostorul vostru? Cred că acest lucru vă va ajuta să vedeți că acel „Trebuie” nu vă aparține, că de fapt, el e al omului din fața voastră, care vine cu propriile așteptări, sperând ca voi să i le confirmați sau nu, iar aceste așteptări – verbalizate sau nu de clienți – devin peștisori delicioși pentru pisica adormită de lângă voi. Miau!

Motivele care îl fac pe un terapeut să se simtă ca un impostor în actul terapeutic activează credințele și experiențele anterioare ale acestuia și vin pe fondul unei vulnerabilități personale. Activarea puterii interioare înseamnă să îți accepți vulnerabilitatea și să o folosești ca resursă în procesul de vindecare – al tău și al celui de lângă tine.

Așa că, atunci când înțelegi acest lucru – că nu e despre tine, ci despre clienți și proiecțiile lor, că tu ești pur și simplu prezent(ă) tocmai pentru ca ei să facă această proiecție și să se poată vindeca, când ești atât de centrat în sinele tău și atât de conectat la puterea ta interioară, pisica mofturoasă de lângă tine, care începe să își întindă puțin ghearele, poate să devină și tigru, pentru că TU tot vei putea să o mângâi pe cap și să îi spui:

„E în regulă! Ești tot ce trebuie să fii!”

Cu drag,

Mădălina Belcescu

Psihoterapeut de familie şi cuplu

https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie