Jurnalul unui terapeut. Miracolul anti-perfecțiunii
By Psih. Lavinia Gîtlan

Ai urmărit vreodată cum crește o plantă într-un ghiveci? Să îi urmărești dezvoltarea în fiecare zi, să îi arunci o privire în timp ce pregătești micul dejun sau copilul pentru școală? Ai continuat să o îngrijești, să o uzi, chiar dacă la început era doar un ghiveci gol, care avea o sămânță. Cu siguranță ai observat doar schimbările vizibile de creștere, la luni de zile distanță. Însă plăntuța noastră a muncit în fiecare zi pentru ca apoi să înflorească, să crească și să devină o splendoare de floare. Și deși avea în jur alte plante și flori, în diferite stadii de creștere, ea și-a continuat într-o armonie vrednică de mama natură, să își înalțe frunzele către soare. Ca apoi, într-o zi, cel sau cea care a plantat-o să se oprească în dreptul ei și să-i șoptească: Ești o floare minunată, ce mare ai crescut, îmi încânți privirile în fiecare zi.

Metafora aceasta e tare dragă sufletului meu pentru că mă trimite cu gândul la drumul de psihoterapeut pe care l-am început acum câțiva ani. Am plantat o sămânță și am început să o îngrijesc. Doar că acest scenariu al creșterii a început să fie atacat de diferiți dăunători, iar în cazul de față, cel mai gălăgios și intruziv este un gând că TREBUIE SĂ FIE PERFECT. Venea ca o rafală de vânt într-o zi ploioasă și punea la pământ ceva ce tocmai construisem:”Trebuie să mai urmezi câteva cursuri, apoi să începi să lucrezi; trebuie să citești toate cărțile posibile, să nu cumva să îți scape ceva sau poate de fapt ar trebui să te lași și să cauți ceva mai comod de făcut.” Sunt câteva dintre replicile acestui dăunător numit perfecțiune, pe care le-am crezut până într-un moment în care am realizat că și eu sunt OM. Că sunt o ființă care a ales o meserie care îi face inima să tresare de bucurie la fiecare privire de eliberare văzută în cabinet sau într-o discuție obișnuită și sinceră, în care simte conexiunea. Conștientizarea că prezentul este momentul potrivit, că acum ai oportunitatea de a experimenta cine ești cu adevărat, liber și fără frica judecății. Pentru că cel mai aspru judecător ești tu, cel care ai crezut într-un scenariu dictat de niște programe demult ieșite din uz. Aici se sparge iluzia perfecțiunii, a unei povești în care nu ai voie să greșești. Aici e momentul în care experimentezi iubirea față de tine, aici se află miracolul.

Ca și în viața reală, orice lucru poate fi remediat, înlocuit, vindecat, în orice caz poate fi schimbat, trebuie doar să te decizi: că ești suficient de bun, că viața înseamnă continuă învățare și acumulare de experiențe care contribuie la creșterea ta. Poate că și psihologii au nevoie de un jurământ al lor, ca un angajament față de propria ființă, că pe lângă binele clienților se vor îngriji și de binele sufletului lor.  Din libertatea de a te iubi chiar și atunci când te consideri imperfect poți să dăruiești din ceea ce ești, ceea ce știi și poți construi, împreună cu cei cu care lucrezi, noi scenarii bazate pe devotament, respect și profundă recunoștință pentru ocazia de a privi sufletul cuiva.

Totul este așa cum trebuie să fie!

Cu iubire,

Psiholog Lavinia Gîtlan

https://www.scoalasistemica.ro/news/visezi-sa-devii-psihoterapeut-poti-c...