Jurnalul unui terapeut: Lejer, de vara...

hd-bubble-_0.png

Jurnalul unui terapeut: Lejer, de vară...
by psih. Mădălina Belcescu

 E clar că sezonul cald ne-a moleșit pe toți, cel puțin pe mine m-a făcut să încetinesc ritmul zilnic. Când te bate soarele în ochi parcă nu îți vine să faci nimic altceva decât să te lungești pe un șezlong și să meditezi. Așa că, meditând eu la soarta valurilor care se spărgeau de țărm, m-am gândit de asemenea ce bine mi-ar prinde să fiu într-o bulă mare de săpun. Voi ați fost vreodată într-o bulă mare de săpun? O bulă imensă în care poți să încapi în întregime și care se sparge în milioane de picături răcoritoare la prima respirație mai apăsată? Ei bine, nici eu, dar ce minunat ar fi!

Și apoi, mintea mea, probabil beneficiind de răcorirea imaginară autoindusă, și-a dat seama că de fapt, eu chiar trăiesc într-o bulă de săpun. Și cel mai probabil și voi trăiți tot acolo. Bine, nu în aceeași bulă, doar că noi, fiecare în bula noastră, avem șanse destul de mici să ne întâlnim. Pentru că bula personală, deși inițial fragilă și răcoritoare, se transformă încet-încet într-o carapace solidă și care opune rezistență la nou (schimbare) pe baza convingerilor proprii, a experiențelor individuale și a lucrurilor pe care tu alegi să le păstrezi la interior. (Cam cum alegeau strămoșii noștri preistorici ce să mănânce – am mâncat asta și am trăit, o păstrez, dar ciuperca aia care mi-a dat dureri de cap cred că am să o arunc.)

Vă imaginați cum e o lume în care fiecare se înghesuie cu ideile și principiile sale în bula sa proprie și apoi se plânge că e prea înghesuială și prea cald și nu mai are loc de convingerile altora? Și uite așa ne plimbăm noi pe stradă sau prin parcuri, plaje, autobuze, mall-uri, oameni obișnuiți în carapacea proprie, imuni la carapacea celui de lângă noi. Și câteodată avem „deschidere” spre carapacea celui de lângă noi și pentru scurte momente (raportat la întreaga existență) ni se pare că ne contopim unii cu ceilalți într-o singură bulă care ne înglobează convingerile comune. Doar că acest moment e scurt și de cele mai multe ori, vraja se rupe repede, găsim imediat lucruri care ne împiedică să supraviețuim toți (sau cel puțin doi) într-o singură bulă și revenim la carapacea personală, convinși uneori să nu mai încercăm nicicând să ne deschidem.

Iar alteori, avem tendința să ne curățăm spațiul personal și să ne bucurăm de ceea ce am obținut, mândri de isprava noastră, cu gândul că dacă eu am reușit, cel de lângă mine nu are nici un motiv să nu reușească. Doar că partenerul, în propria sa bulă, fără a fi imun la schimbare, cel mai probabil nu va reuși să se mobilizeze cu același entuziasm, sau poate îi este atât de confortabil în propria sa bulă, încât nici prin cap nu îi trece că viața în afara acesteia s-ar putea să fie mai interesantă sau mai benefică pentru ambii parteneri de cuplu. Așa că, cel care a avut impresia că a făcut o schimbare (cauzată probabil de ieșirea din bula proprie) se va trezi de fapt, tot în aceeași ipostază, cea în care îl așteaptă pe partener să iasă și el la lumină, frustrat fiind de imposibilitatea acestuia din urmă de a vedea beneficiile.

Și în rolul de terapeut m-am trezit de multe ori că sunt în propria mea bulă și că încerc să îi vând omului din fața mea rețeta proprie de fericire: „Uite ce bine e în afara poveștii personale, hai, nu vrei să îți schimbi bula proprie cu una pe care ți-o dau eu? Promit că e mai sănătoasă, mai eficientă, că te va ajuta să trăiești mai bine și să fii mai fericit(ă)!” Și dacă voi, chiar și cei mai experimentați colegi terapeuți vreți să spuneți că nu ați făcut niciodată așa ceva, e în regulă, nu trebuie să ieșiți din propria bulă, decât dacă vreți. A-ți dori să ai dreptate înseamnă de fapt, să te raportezi la o perspectivă proprie (o bulă proprie) și să o consideri singura valabilă, prin confruntare cu părerea celuilalt, care evident – n-a avut dreptate.

Toată lumea știe cum e să lupți pentru dreptatea proprie. Și cuplurile fac asta, și psihologii, și politicienii, și preoții, și bărbații, și femeile, și tu faci asta, și eu fac asta chiar acum, încercând să vă conving că e mai fain în afara carapacei personale sau cel puțin că e mai simplu. E mai ușor dacă cel puțin conștientizez că cel de lângă mine e posibil să fie prins de resorturi necunoscute mie, care îl țin pe loc. Sau că e posibil să știu ce îl ține pe loc pe cel de lângă mine, dar motivul acela să mi se pară așa stupid, că nu merită să îl iau în considerare. Și o dată cu judecata aceasta m-am întors în propria bulă, în care lucrurile sunt clare și simple și nici nu trebuie să îmi bat capul cu ideile celuilalt.

Soluția? Cel puțin pe timp de vară, cred că cea mai utilă ar fi o mare bătaie cu apă în care să renunțăm cu toții la propriile bule (a se citi prejudecăți) și a încerca să ne apropiem cu mai mult interes de cel de lângă noi. Cu răbdare, curiozitate și respect pentru omul de lângă noi, chiar dacă pare mai greu la început. Primii stropi de apă după ce ai experimentat o vară întreagă de caniculă par de gheață, dar după aceea, bucuria stropilor e răcoritoare.

Tu cum te gândești să te răcorești astăzi?

Cu drag,
Psihoterapeut de familie și cuplu Mădălina Belcescu
Școala Sistemică de Formare by Gamma Institute

https://www.scoalasistemica.ro/news/visezi-sa-devii-psihoterapeut-poti-c...