Jurnalul unui terapeut: Fantomele co/dependentei
by Daniela Murgu

"Dependențele sunt forme de autohipnoză profunde, ca un descântec, îngânat de trăirile noastre din copilaria pierdută". Șocul m-a cuprins când am citit această frază în cartea "Labirintul co/dependenței". În mintea mea, “forme de autohipnoză profunde” s-a tradus în fantomele trecutului, iar "descântec" a fost un cuvânt care m-a izbit pur și simplu. Și peste încă un capitol citit și încă unul, am început să verific cât de puțin mai am până să o termin, ca nu cumva să pășesc peste momentul înțelegerii a ceea ce înseamnă "fantomă" în relație cu mine.

Citind, mi-am dat seama că am plecat de acasă fără să-mi iau rămas bun și fără binecuvântarea de la părinții mei. Sau dacă am făcut-o, nu am simțit. Conștientizând rândurile pe care le citeam, îmi doream să o fac, dar nu superficial. Și … a venit momentul… aproape instantaneu …

Sunt la masa din bucătărie, vreau să îmi iau rămas bun de la părinții mei, de la cuibul părintesc, deși ei nu mai sunt în viață. Stau amandoi în fața mea. Mama mea frumoasă și blândă, emanâd iubirea pe care am simțit-o dintotdeauna în ea. Îmi întorc privirea spre ochii ei cu mintea-mi plină de gânduri pe care le cercetez în amănunt pentru a găsi în ele vreun dram de supărare, și nu găsesc. Îi cercetez privirea, suntem ochi în ochi; nici o clipă nu are intenția de a-și lăsa privirea în jos. Mă uit prin ea și nu văd decât iubire. Atât a putut să-mi dea în timpul vieții ei, și am primit-o. "Rămas bun mamă!", mă aud spunându-i și îmbrățișând-o în același timp. Liniștea mă cuprinde, dându-mi o stare de bine și de eliberare.

Tatăl meu … mă umplu de furie, a murit când eu aveam 16 ani. Era alcoolic. Mă uit la el și simt tot transferul neputinței lui de a-și trăi viața, asupra mea. Îmi ridic privirea și-i caut ochii, Doamne, câtă slăbiciune văd în el! Vocea mea șoptită o ia razna și plină de durere îi transmite: ți-amintești de câte ori te-am cărat băut în brațele mele de copil de la cârciumă și până acasă? Ți-aduci aminte de câte ori te-am ridicat de pe jos, din fața blocului, adormit și căzut din cauza alcoolului? Te-ai întrebat vreodată câtă nevoie am avut să primesc de la tine o îmbrățișare, o validare a ceea ce eram? Ți-aduci aminte de câte ori îți puneam un mărțișor în buzunar sau prins cu bold de haină, de fiecare 1 Martie, așteptând o validare a sensibilității și iubirii din mine? Ți-aduci aminte de zâmbetul meu, de frumusețea mea interioară și de naivitatea cu care te credeam cel mai puternic bărbat din viața mea? Ți-aduci aminte cum te mângâiam pe frunte, și-ți șopteam iubirea mea de fiică, corpul tău în sicriu fiind, iar eu încă sperând că ceva îmi va lua durerea? Se uita la mine și nu putea să-mi spună ceva, orice. Lacrimile suferinței îmi curgeau șiroi pe obraji. În sfârșit plângeam! Simțeam fantomele furiei și goliciunii care ocupau o parte din mintea mea. Am simțit cum îmi îndrept coloana, cum îmi ridic capul și îi spun: "toată această durere, toate aceste minciuni, toate apropierile tale fizice și cuvintele pe care mi le șopteai la ureche atunci când mă țineai pe brațele tale băut fiind, toate acele gânduri care s-au transformat în mintea mea în afirmația că eu sunt o curvă, toate, toate le-am dus ca acceptare necondiționată în relațiile mele de cuplu, toate fantomele străbunilor tăi, cu mințile pline de ură și control asupra puterii feminine, toate crizele tale de gelozie manifestate asupra mea, și, mai presus de toate minciuna cu care ai venit să-mi schimbi cursul vieții, considerând că nu a fost suficient cât ai făcut în timpul cât ai trait, atunci când te-ai întors ca spirit după ce ai fost îngropat, șoptindu-mi "totul va fi bine pentru tine Dănuța! Nu-ti face griji tată!". TOATE acum ți le dau înapoi. Nu-mi aparțin. Iar dacă nu sunt ale tale, înseamnă că ei te-au folosit prin dependența ta de alcool. Ia-le și dă-le străbunilor tăi care te-au pus să mi le dai mie, crezând că eu le voi transmite mai departe. Spune-le că s-au înșelat, sunt mai puternică decât și-au imaginat vreodată! Eu sunt cea care închide pentru totdeauna această transmisie a co/dependenței de oricine și orice! În spatele lui, vedeam un șir nesfârșit de barbați care ascultau tot ce îi transmiteam tatălui meu. Erau consternați. Simțeam cum din mine ies fantomele suferinței și abia mă mai țineam de mine. Am cerut ajutor sinelui meu, ca forța cu care se desprindeau cu toții din celulele mele să nu mă dărâme. Știu ca i-am spus tatălui meu "rămas bun tată! Acum sunt femeie și mamă a două fiice. Viața mea îmi aparține și doar eu îmi iau deciziile." I-am auzit în rânduri, rânduri închizându-se și plecând cu tot cu fantomele lor.

Eram istovită. Voiam să mă relaxez în ușurarea pe care începusem să o simt. Doar că dintr-o data am auzit "dar banii?”. Gândul mi-a fugit spre tatăl meu, voiam să-l chem înapoi crezând că acolo stă relația mea cu banii. Dar nu, poziția mea în scaun se schimbase dramatic, eram gârbovită și bătrână, plină de durere. Conștientizam, îmi întrebam corpul ce se întâmplă; inima-mi era cuprinsă de neliniște și parcă rămăsese înțepenită. Cine ești? am întrebat. Și ce cauți în corpul meu? Era o femeie a cărei fantomă stătuse în mine secole. Acum mă durea groaznic. Prin întrebări am reușit să o identific pe bunica mea, mama tatălui meu, care e plecată demult dintre cei vii. Doamne câtă forță! Și câtă avariție emana! Mămăică, te rog să ieși și să te așezi pe scaunul din fața mea, i-am spus. Și a ieșit. În spatele ei, fix ca niște umbre, stăteau două dintre fiicele ei si mătușile mele, Angela, care a vrut să mă înfieze când eram copil, și Maria. Nici una nu mai trăiește. Ele, toate trei, reprezentau relația mea de până acum cu banii.

Instantaneu pe ecranul minții mi se interpuneau fragmente din copilaria mea cu vizitele la nașii mei de botez. Îmi plăcea teribil sa merg la ei, mă simțeam “de acolo”. Chiar și așa, plină de fericire și respect pentru ei și casa lor, de fiecare dată o mătușă (Ileana, soră de-a mamei mele), îmi făcea o rubrică plicticoasă, plină cu observații obositoare de cum să mă port cu ei. Erau evrei, iar eu mă mândream cu asta inconștient.

Acum în mintea mea se nășteau miliarde de întrebări. Dintotdeauna am știut că în mine există o relație excelentă cu banii, doar că nu reușeam să o pun în practică. Instant însă, mi se descarcă imagini cum bunica mea la botezul meu, interpune între mine și nașii mei de botez un descântec: “ai să ai bani, dar doar din co/dependență”, a fost doar un gând! Până ca nașii mei de botez să-mi menească relația mea cu banii în această viață, așa cum le-a fost dat să o facă, în sensul ambundenței, bunica mea făcuse răul deja.

Acum am înțeles de ce am avut dintotdeauna posibilitatea să manevrez la propriu sume imense de bani, dar de care să nu mă pot bucura liber, ci doar plătind cu libertatea mea. Darul cu care am fost hărăzită, dar pe care nu l-am manifestat din cauza interpunerii fantomelor trecutului, l-am primit astăzi în toată manifestarea lui, dar care îmi aduce în același pachet înțelegerea că dependența de bani iți poate determina un comportament de sclav în orice tip de relații.

În fața mea stăteau așezate în spatele bunicii mele, într-un șir nesfârșit, toate femeile din arborele meu, născute până la mine. Gârbovită de durere, cu ajutorul sinelui meu mi-am luat puterea de a-mi îndrepta coloana și privirea și, aplecându-mă sprea ea, m-am auzit spunându-i: toata relația de dependență de bani ți-o dau înapoi, nu-mi aparține. Aici închid pentru totdeauna acest transfer incestuos și bolnav către generațiile care-mi urmează. Am simțit cum toate fantomele lor dispar.

Și când mă gândesc că niciodată, dar niciodată pe parcursul vieții mele, atât cât am interacționat eu cu ele, nu am avut nici cea mai mică doză de afecțiune sau vreun sentiment care să mă lege de aceste trei femei! Cum aș fi putut să mă gândesc vreodată la transferul pe care l-au facut? Și, să nu trec cu vederea… bunica mea a fost alcoolică.

Continui … în fața mea pe scaun i-am invitat pe nașii mei de botez. Nici ei nu mai trăiesc în această lume. Îmi simțeam mâinile în mâinile nașului meu. Eram amândoi extrem de fericiți. El fusese menit ca mie să-mi predea puterea de a crea planuri prin care să îmi permit relații creatoare de bani, bani pe care să-i folosesc în schimburi echitabile în spirală. Acum s-a împlinit. Primesc acest dar cu neprețuită stimă și înțelepciune. Etica și integritatea să fie integrate în toate relațiile și contractele mele de-acum înainte pentru totdeauna. Asta mi-a spus nanul să pronunț cu voce sau cu vocea minții, și am făcut-o.

Dacă aș vrea să descriu cum mă simt acum, într-un singur cuvânt aș spune doar: EU.

Această experiență pe care am trăit-o în cele câteva ore în dimineața acestei zile, aduce transformări spectaculoase în spirala vieții mele.

Deși am fost indignată la început de cât de scurt este timpul lăsat pentru a o citi, vreau să transmit mulțumirile mele celei / celui din echipa GAMMA, care a avut ideea de a atașa această carte în corespondența noastră de pe mail.

De pe o nouă treaptă vă transmit salutările mele,

Daniela Murgu,

Psihoterapeut în formare

Școala Sistemica de formare by Gamma Institute
https://www.scoalasistemica.ro/news/visezi-sa-devii-psihoterapeut-poti-c...