Jurnalul unui terapeut: Durerea venita din lupta pentru autenticitate

dreams_0.jpgJurnalul unui terapeut: Durerea venită din lupta pentru autenticitate
 by psih. Raluca Ferchiu

“Durerea” reprezintă un termen pe care îl folosim destul de des în viața de zi cu zi, fie că este vorba despre o durere fizică, fie că este vorba despre o ”durere interioară” cauzată de o anumită situație dificilă sau persoană și exprimă faptul că ceva nu este în regulă. Această durere ne împinge să facem o acțiune prin care să o diminuăm, pentru că nu este suportabilă pentru o perioadă lungă de timp. Așadar, durerea are rolul de a ne determina să facem o schimbare, indiferent care este conținutul acesteia.

În cabinetul de psihoterapie, mă confrunt foarte des cu acest termen, în special din perspectiva durerii interioare, emoționale și de foarte multe ori simt durerea celor din fața mea și tot ceea ce pot face este să le fiu alături, să-i ascult și să las această emoție să se elibereze. Dar în ultimul timp, am început să simt un alt fel de durere a oamenilor, o durere care mi-a trezit o compasiune profundă, pentru că depășește sfera aceleia care este cauzată de lucrurile concerete sau situațiile dificile din viața de zi cu zi. Este durerea venită din neputința de a-ți exprima liber gândurile, emoțiile, trăirile pentru că acestea ar fi prea greu de gestionat în realitatea exterioară sau ceilalți ar putea să te judece sau să te respingă. Este durerea venită din sentimentul că nu poți opri ca lucrurile ”să se întâmple”, că nu poți opri bulgărele de zăpadă să se rostogolească, să devină din ce în ce mai mare și să te copleșească.

Și, într-adevăr, este dureros atunci când îți dai seama că nu poți spune ceea ce simți, că ai nevoie în fiecare zi de roluri, măști care poate că nu ți se mai potrivesc, dar te simți obligat și îndatorat să le menții, pentru ca sistemul din care faci parte să nu se dezmembreze sau să se cutremure prea tare. Totuși, tot acest context pe care simți că trebuie să-l menții și căruia nu-i poți spune nu, este unul la al cărei creație ai participat și poate că în acel moment a fost cea mai bună soluție pe care ai găsit-o.

Dar oprește-te puțin și simte! Pune-te în poziția unui observator, recunoaște și învață să faci diferența dintre durerea cauzată din exterior, venită din situații dificile, din relațiile cu ceilalți, și durerea venită din interiorul tău, din lupta ta interioară pentru autenticitate. Pentru că această durere este de fapt vocea Sinelui tău care încearcă să se exprime, să-ți arate că fiecare pas pe care îl faci sau fiecare experiență pe care o trăiești, este de fapt o oportunitate de a învăța să-ți depășești limitele și să-ți lărgești aria de acceptare în care starea de bine și fericirea pot avea locul lor. Pentru că ceea ce te limitează în alegeri și în găsirea de soluții nu este durerea sau suferința, ci pătrățica pe care ți-ai construit-o în jurul acestora pentru a te proteja.

Iar conștientizarea acestui proces și faptul că poți interpreta durerea interioară ca pe o voce care îți arată schimbarea, face loc în viața ta gândului că este posibil și altfel, că poate fericirea înseamnă ceva mai mult decât lipsa durerii. Doar în acel moment poți să alegi să pleci din suferință și durere și să redefinești conceptul de ”fericire” sau ”stare de bine” ca pe ceva creat în interiorul tău și manifestat în realitatea exterioară. Așa că te invit la o călătorie în care pătrățica din momentul prezent să devină un adevărat regat în care tu poți fi regele/ regina și tu poți alege cum începe și cum se termină povestea transformării tale.

Cu drag,
Psihoterapeut de familie și cuplu Raluca Ferchiu
Școala Sistemică de Formare by Gamma Institute

https://www.gamma-conference.com/events/kingdom-of-your-heart