Jurnalul unui terapeut: Ascultându-te pe tine!
by Cerasela Vătămănescu

La propriu sau la figurat, drumul către terapeut trece uneori prin „iad”. La prima citire, ai putea înțelege că este vorba aici de cineva care tocmai și-a programat o ședință de terapie, iar în drum spre cabinet, toate sentimentele și emoțiile descoperite vreodată, îi întorc viața pe care o credea tihnită cumva pâna atunci...pe dos! Drumul acesta în care demonii trecutului se cer să iasă afară, în care trupul tău pare să fie neîncăpător pentru toate durerile pe care le-ai adunat și le-ai pitit cu atâta grijă pe ici, pe colo fără să le prea asculți, îmi aparține. Nu poți asculta clientul din fața ta dacă nu te-ai ascultat mai întâi pe tine!

Femeia din fața mea îmi seamănă perfect. Mă uit atent la ea și îmi văd propria imagine în reflexia oglinzii de pe peretele sălii de curs. Uneori mă întrebam de ce oglinda aceasta este atât de mare, acoperind întreg peretele practic. Poate ca să poată reflecta orice, cred!

Femeia din fața mea mi se adresează dintr-un loc care nu aduce nici pe departe cu raiul, ci mai curând, dintr-unul care ar semăna  perfect cu  „iadurile” lui Dante Alighieri. Și-mi spune:

....M-am săturat să mă prefac că sunt mulțumită de viața de acum. NU, nu sunt.  Și te rog nu mai încerca să  mă reconfortezi spunându-mi să fiu recunoscătoare și să mă bucur de ce am, pentru că știi că vreau mai mult de la mine.  Renunță să  îmi tot bagi în față pilde de viață miraculoase: nici tu nu le crezi.

 Observ că îți place să fii Zen mereu.

 <Zen> înseamnă să fii pe jumătate mort, dacă nu te mai lupți pentru nimic, nu te mai interesează nimic, nu mai ești atașat de nimic și totul îți este egal. O să fim Zen o eternitate. Așa că, nu mă mai ajuta să fiu zen căci asta mă sperie cel mai tare. Așadar lasă-mă să fiu cum vreau eu.

Nu te mai obosi să îmi spui că mica nefericire de acum vestește o mare fericire ce îmi va lumina viitorul, pentru că eu nu îl pot vedea în culorile pe care tu mi le zugrăvești cu atâta patos.

Și nu mai încerca să mă salvezi de la înec turnându-mi în cap o găleată de apă rece. Încă mai am destulă energie să îți intorc spatele și să plec. 

- Da, eram convinsă că îmi vei spune că am încurcat cuvintele  și că de fapt energia nu e decât agresivitate și frică și furie.

Aș vrea să-ți reamintesc că ceea ce vreau eu sunt mai multe emoții pozitive, nu absența emoțiilor.

Știu că în viață există momente când nu ai vrea să mai simți nimic, când ceea ce simți  este atât de dureros și doare atât de tare, încât <zenul> ăsta al tău, adică cel făr’ de  emoții, pare raiul.

Îmi vei spune că traversez o „mică” depresie, că am numai emoții negative, că sunt negativistă, că nu văd încotro mă îndrept, că nu mai știu să mă bucur de cel mai banal lucru și încă multe altele din lecțiile tale prețioase de „morală pozitivă”.

Ți-aș reaminti că doar tu îmi spuneai cândva că depresia nu este determinată neapărat de emoții negative intense, ci mai degrabă de absența emoților pozitive!

 Însă da! Am înțeles! Tu îți construiești emoții pozitive. Apusuri de soare, picături de ploaie, lumi numai de tine cunoscute, îți găsești mereu ceva de făcut, de exemplu să meditezi cu ochii o oră întreagă la un măr! Să vezi frumosul din coajă!

Chiar mă faci să râd! Să stai ore în șir cu ochii pironți într-un punct pe tavan...pierdere de vreme draga mea, din contul  care este și așa  destul de precar!.....

Știi, m-am cam săturat să îmi tot șterg sufletul de urmele tălpilor celor care l-au călcat de atâtea ori  în picioare! Îmi repeți mereu să mă iubesc așa cum sunt! Ți se pare ție că forma mea actuală  ar trebui să mă înebunească de atâta iubire?

Iar un raționament greșit!...Ar trebui să fii mai realistă în ce mă privește!

Ok! Am înteles ideea...Și știi ceva? Chiar nu am de gând să îți plâng de milă. Da știu, viața îți aduce uneori încercări cumplite. În astfel de situații, chiar ți-aș înțelege supărarea. Dar tu nu ești într-o așa situație. Chiar tu singură ai recunoscut că viața a fost de multe ori atât de generoasă cu tine încât nici nu te așteptai și te-a ferit până acum de necazuri grave.

Dar știi ceva, că tot nu o scot la capăt cu tine, supără-te de tot pe viață. Afundă-te liniștită în balta ta de depresie, zaci acolo în neputința ta, în toată furia ce ai adunat-o până acum, ține-l pe NU în brațe strâns. Fă grevă de la trăire! Ascunde-te într-un colț și stai acolo bosumflată și nefericită! Dacă nu îți plac darurile vieții, stai acolo ascunsă în colțul tău și asteapt-o să treacă căci doar știi că nu o să dureze o veșnicie.  Renunță la orice îți face plăcere, la orice emoție pozitivă câteva zile sau o ora-două, închide-te în cameră și stai acolo în semn de protest fața de viața  ta care nu îți place. De unde știu că ești nefericită? Tocmai mă rugai să te ajut să-ți placă viața, dar fără să te conving că e frumoasă.

Iată un paradox, te invit sa scapi de nefercire trăind în ea!

De ce să fugi de ea? Pentru că nu o vrei? Emoțiile pozitive pe care ți le dorești atât de mult nu sunt decât întruparea senzațiilor neplăcute.

Observ că formula ta de viață este să te ferești cu tot dinadisul de emoțile negative. Nu vrei să riști nimic. Numai că această rețetă are un cost. Nici emoții pozitive nu mai ai! Vezi tu, fără frică nu există curaj; fără îndepărtare nu există regăsire; fără ură nu există iubire;  fără negru nu există alb; fără deznădejde nu există speranță; fără supărare nu există împăcare; făra plictiseală nu există creație; fără frustrare nu există plăcere. Și multe altele pe care tu le știi. Deci, de data asta decizia îți aparține!

Femeia din fața mea zâmbește firav...tocmai a mai întors o pagină din divina  comedie!

Cu drag,

Psihoterapeut în formare Cerasela Vătămănescu
Școala Sistemică de Formare by Gamma Institute
https://www.scoalasistemica.ro/news/visezi-sa-devii-psihoterapeut-poti-c...