Bucuria deconectării
by psih. Mădălina Belcescu

Într-o lume în care suntem atât de conectați în Online, în care avem atât de multe canale de comunicare virtuale, de nu mai știm unde să fim mai „prezenți”, devenim din ce în ce mai deconectați de cei de lângă noi și de noi înșine, deci mai absenți de la tot ce ne înconjoară. Generația „Smartphone”, mereu cu un telefon alături, are mai puțini prieteni „reali”, petrece mai mult timp în casă (la adăpost de pericolele stradale, dar nu și de cele online) și își asumă mult mai târziu devenirea ca adult – plecarea din casa părintească sau „banalul” permis de conducere. 

Muncim mult, suntem activi online, la sală, la serviciu, pe grupurile de părinți, de mămici, de pasionați, cautăm în online resurse pentru tot ce nu știm sau ne lipsește și uităm să ne uităm în realitate. Imediat ce cunoaștem pe cineva îl adăugăm ca prieten în lista noastră virtuală, iar aceasta crește pe măsură ce interacțiunile față în față scad sau lipsesc. Ne mirăm că prietenul din online nu ne recunoaște pe stradă, deși ne-a oferit deseori aprecierile lui virtuale.

Să nu înțelegeți că eu contest rolul benefic pe care tehnologia l-a adus în viața noastră, a tuturor, însă oferindu-i atât de multă însemnătate, îl lăsăm să ne controleze toate deciziile.  Totuși, o relație care se desfășoară exclusiv online, nu este o relație completă! Când stăm foarte mult cu nasul în online, riscăm să nu îl vedem pe cel de lângă noi și să nu reacționăm la ceea ce el ne spune sau ne transmite prin simpla lui prezență. Pierdem astfel relația, pentru că nu știm să o valorificăm și să o creștem, iar la un moment dat ne trezim surprinși de distanța dintre noi și ceilalți.

Nu mai știm să ne exprimăm liber și deschis decât în scris și ne e jenă să inițiem o interacțiune față în față, pentru că nu mai știm cum să facem lucrul acesta. Online-ul oferă o barieră, un timp de așteptare sau de gândire, valorificat de fiecare dintre noi, pentru că orice om dorește să prezinte celuilalt cea mai bună versiune a sa, așadar valorificăm bariera de online pentru a masca iritarea, frica, furia sau orice alte emoții ni se par neadecvate pentru a fi transmise celorlalți. Actul de curtare, jocul de seducție și până la urmă de cunoaștere a celuilalt folosește emoticoane, mesaje predefinite sau emoții transmise cu fața unor persoane celebre, sau reguli noi date de mesajele văzute sau marcate ca nevăzute (seen/unseen) și timpi de așteptare care certifică interesul sau din contră – dezinteresul față de cel aflat la distanță față de noi. Ne este mai ușor să ținem la distanță o persoană care nu ne place cu ajutorul online-ului și să ne prefacem că mesajul ei nu a ajuns la noi.

Pentru adolescenți, online-ul a devenit un loc în sine. Nu ești în online, nu exiști în mentalul utilizatorilor de online (principiul acesta se aplică și la alte categorii de vârstă sau de populație). Numai că, de fiecare dată când absentează de la un eveniment social (real) – la care ceilalți prieteni sau colegi au fost, online-ul devine o sursă de reamintire a absenței lor și se transformă într-un bâzâit constant care spune: „Uite ce bine se distrează ceilalți fără mine”. Iar adolescenții rămași acasă – sub atenta îngrijire a părinților, dar cu o nevoie maximă de validare din partea celor de aceeași vârstă cu ei – nu sunt mai cuminți și mai ascultători, ci devin mai anxioși, mai timorați și mai singuri. Asta deoarece prin intermediul online-ului se activează o voce care le spune că  dacă nu ești prezent, dacă nu ești conform normelor stabilte de ceilalți, dacă nu ești „adecvat”, ceva este în neregulă cu tine. Iar dacă regula normalității – așa cum a fost ea stabilită de către ceilalți - e vizibilă pe toate canalele online, nu te mai poți preface că nu o vezi. Iar atunci când îți cauți identitatea în afara ta, la care surse să apelezi, dacă nu la cele online?

Și chiar și atunci când credem că suntem suficient de maturi ca să nu ne lăsăm influențați de online, tot ne putem uita la influența pe care o au în viața noastră diversele canale și surse de comunicare: e-mail, telefon, sms, chat online, apeluri video, profiluri online, fotografii, știri, live-uri, e-book-uri, grupuri de discuții, filme, jocuri, reclame, blog-uri, vlog-uri, articole... Astfel încât, chiar și din postura de adulți, considerăm ca fiind real tot ce ne furnizează Online-ul și uităm de conștiința internă, de ceea ce simțim, de lucrurile care rezonează cu noi și cu sufletul nostru.

Când să mai avem timp între toate cele de mai sus (și toate câte mai sunt) să ne mai ținem de mână? Să ne mai uităm unii în ochii celuilalt și să simțim bunăvoința, generozitatea, disponibilitatea sau poate frica celui de lângă noi atunci când crede că nu e de ajuns? Cum să ne mai conectăm cu adevărat unii la ceilalți atunci când ne lipsește ecranul care distorsionează realitatea? Ce bine că Online-ul încă nu a înlocuit mirosul, atingerea, gustul și îmbrățișările. Dar oare cât va mai dura până se va întâmpla acest lucru? Cred că merită să medităm la implicarea noastră în Online și la influența acestuia, și să decidem cât de mult din noi vrem să oferim acestui nou Zeu – Omniprezent și Atoateștiutor. Pentru că, ne convine sau nu, vrem să recunoștem sau nu, ofrandele către el sunt oferite cu religiozitate. Iar dacă nu crezi că ești sub influența Atotputernicului Online, te invit (ca după ce ai citit acest articol) să te gândești care a fost ultimul moment de conectare umană autentică pe care l-ai experimentat alături de cineva drag? Cât timp a trecut de atunci? Dacă și tu crezi că a trecut prea mult timp, atunci închide ecranul luminos și uită-te în jurul tău. Pe cine vrei să îmbrățișezi prima dată?

Cu drag,

Psihoterapeut de familie şi cuplu Mădălina Belcescu

Școala Sistemică de Formare by Gamma Institute

https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie