banner_ssf_website.jpg

Noutățile lunii

24.11.2017

cerase.jpgJurnalul unui terapeut: Despre relații - De ce sunt singur și nu pot avea o relație?! – partea I
by psih. Cerasela Vătămănescu

Despre relații s-au scris, se scriu și se vor scrie multe. Subiectul relațiilor este un subiect destul de controversat și  pare a fi mereu o sursă inepuizabilă de întrebări la care nu întotdeauna găsești răspunsul potrivit. Suntem oameni și interacționăm între noi.  

17.11.2017

siberian-tiger-and-house-cat.jpgJurnalul unui terapeut: Te-am prins!
by psih Mădălina Belcescu

Când mă întâlnesc cu cineva pentru prima dată în cadrul unei ședințe de psihoterapie, simt cum parcă se trezește dintr-un cotlon ascuns, de unde nici nu te aștepți, ca o pisică leneșă care se întinde la soare, Impostorul meu. Cu siguranță și voi aveți sau ați avut un monstruleț mic, care din când în când mai scoate capul din hibernare doar ca să îți amintească într-un fel sau altul că ești fals(ă), că nu faci destul, că ar trebui să fii altfel.

 

10.11.2017

poza_1.jpgJurnalul unui terapeut: Întunericul care luminează
by psih. Cristina Lupașcu

Mereu am știut că pot, dar nu întotdeauna am și pus în practică. Uneori mă supăram pe mine, mă enervam, după care mă resemnam... Nu înțelegeam de unde am acest potențial și de ce nu îl folosesc, dar eram atât de conștientă de el, era ca un cărbune pregătit să fie aprins. Între timp am început să mă mulțumesc cu prezența lui inactivă, programul în care mă aflam atunci spunea ”Cristina, o să-l folosești în caz de nevoie”, iar eu doar supraviețuiam, nu aveam nici o nevoie.

 

Pages

Devino Voluntar GAMMA!

voluntarii_gamma_institute_5.jpgŞcoala Sistemică de Formare în psihoterapie sistemică de cuplu şi familie din cadrul Gamma Institute anunţă formarea unei grupe de voluntari ce vor fi implicaţi în toate activităţile Institutului.

Stagiul de voluntariat se adresează cursanților SSF şi/ sau studenților, oferind:

  • Accesul la resursele informaţionale si educaţionale, dar şi la reţeaua de specialişti ai Institutului;
  • Implicarea în proiectele naţionale şi internaţionale în derulare sau ce vor fi implementate (proiecte Erasmus cu mobilități în țară și străinătate - Spania, Italia, Portugalia etc);
  • Echivalarea orelor de voluntariat cu orele de practică de specialitate pentru studenții de la facultatea de psihologie;
  • Posibilitatea de a participa la o gamă foarte largă de activităţi în funcţie de interesele şi aptitudinile fiecăruia: organizarea de evenimente, workshop-uri, conferinţe, sesiuni de comunicări ştiinţifice (detalii despre evenimentele Gamma - www.gamma-conference.com)

Cei interesați să devină Voluntari Gamma sunt rugați să se înscrie prin email la adresa contact@gammainstitute.ro, trimițând un CV si o Scrisoare de intenție. 

Citeşte mai mult...

Cum pot deveni psihoterapeut sau consilier sistemic

copac.jpgFormarea  în psihoterapie și consiliere sistemică este un demers de 2 ani care angajează multe resurse personale și relaționale. Satisfacția și rezultatele formării se reflectă în munca practicianului și angajarea lui în împlinirea profesiei de consilier sau terapeut.

OFERTA FORMARE IN CONSILIERE SI PSIHOTERAPIE  SISTEMICA DE FAMILIE SI CUPLU - promotia 2022 - 2024

Vrei să devii consilier sau psihoterapeut de cuplu și familie? Ai visat sau ai simțit vreodată că  una dintre cele mai nobile profesii ale momentului, cu impact semnificativ și în viața personală, ți s-ar potrivi, pentru cel ce ai devenit în momentul de față? Iată oportunitatea perfectă!

Organizator: Școala Sistemică de Formare (SSF) din cadrul ICSCC Iași este acreditată de Colegiul Psihologilor din Romania (CPR) : RF -II - IS - 120 din 09.10.2012 si reacreditată în anul 2022.

Vezi marturiile cursantilor SSF

http://www.copsi.ro/cautare2?ordering=newest&searchword=icscc

Citeşte mai mult...